Despre oamenii si momentele de la Baile Tusnad – Youth Bloggers For NO Hate Speech, martie 2015

Spunea cineva (George Bernard Shaw) ca nu ne oprim din joaca atunci cand imbatranim, ci imbatranim atunci cand incetam sa ne mai jucam. Si pentru ca am o varsta indeajuns de mica incat sa ma incadrez in categoria Youth (doar uneori, caci am trecut de ceva timp de 26 si unele sisteme de referinta ma considera deja adult 🙁 ), m-am inscris in concursul de articole pentru Youth Bloggers For NO Hate Speech, in cautare de joaca ce sa-mi valideze tineretea, dar si de odihna si calatorie, ca om matur ce ma simt. Cu odihna nu prea a fost sa fie, caci evenimentul a insemnat cu adevarat eveniment si nu un light week-end event, ba chiar l-as incadra la categoria wow – deloc plictisitor, deloc clasic, un workshop autentic care s-a intins pe durata a aproape 3 zile. Ce mai, un adevarat maraton de comunicare, de lucru in echipa, de dezvoltare personala, in beneficiul propriu, dar si al celor care ne citesc (asa cum ii spune numele, evenimentul a reunit doar bloggeri, unii dintre ei in acelasi timp jurnalisti).

Deci, sedus de ideea de calatorie in munti cu paduri de brad (Baile Tusnad), dar si de cazarea la un hotel cu piscina si jacuzzi (Hotel O3zone), am pornit in ceea ce parea o vacanta all-inclusiv, cu finantare externa. N-a fost vacanta, dar a fost si mai bine, caci am plecat mai destept (nu neaparat cu mai multe raspunsuri, ci cu mai multe intrebari, ceea ce este cel mai bine pentru orice om) si cu un bagaj de team-building cu oameni pe care i-am cunoscut abia la eveniment. Straini unul de altul, am comunicat, ne-am imprietenit, ne-am distrat, am invatat.

Pentru ca de-a lungul timpului am participat la multe evenimente de business cu pretentii unde m-am plictisit ingrozitor si unde n-am auzit decat discursuri cu informatii pe care le stiam deja, nu am avut mari asteptari de la acest eveniment organizat de FDSC. Mai mult decat atat, recunosc ca, vazand ca sunt bani europeni (mai mult norvegieni) de cheltuit, nu m-am asteptat ca oamenii sa-si faca treaba intr-un asemenea hal 🙂 adica atat de bine. Asta pentru ca vad multe campanii publicitare si multe proiecte cu finantare europeana, facute – din punctul meu de vedere – destul de prost, mai degraba pentru a cheltui bani si a justifica respectivele bugete, toata lumea sa fie fericita, pe sistemul balcanic de care tot incercam sa scapam. Asadar, a fost real, de dimineata pana seara tarziu, workshop. Da` the real thing. M-am cam simtit ca la scoala, ca la examene, adica am avut emotii, am fost pus in dificultate, am fost provocat in fiecare moment. N-a fost nimic conventional, ne-am miscat, am vorbit, am stat pe jos, am tot facut echipe fel de fel, am concurat, am comunicat intensiv, am facut schimb de idei, am pus totul la indoiala si am rejudecat diverse certitudini sociale.

Se intampla uneori sa ajung in unele contexte (profesional, personal) in care mi se pare ca am prea multa prostie ce graviteaza aproape de mine (ignoranta, vanitate, aroganta nesustenabila – in multe forme se manifesta prostia). Am avut momente in care oameni de acest gen ma sufocau. Acum, la Tusnad, am avut privilegiul de a avea alaturi oameni cu minti frumoase, oameni destepti si placuti, care transmiteau bunatate si iti dadeau pofta de viata, pofta sa ii descoperi. Si eu, care urasc rautatea & prostia, i-am apreciat cu atat mai mult. Individualitati unicat, pe care mi-a fost greu sa le traduc si sa le cataloghez corect de la primele discutii; oameni cu personalitate complexa, cu o anumita densitate a spiritului. Unii mai tineri, altii mai putin tineri, unii mai naivi si visatori, altii mai maturi si experimentati – toti insa frumosi si iubibili. Oameni pe care iti vine in unele momente sa-i imbratisezi. Cu fiecare am avut momente deosebite, limitate doar de timpul foarte scurt. Ca sa citez o replica celebra, I think this is the beginning of a beautiful friendship.

Evenimentul nu a avut speakeri si poate nici macar coordonatori, din punct de vedere al continutului. In sensul ca am fost toti in egala masura implicati, toti am fost participanti si generatori de continut. Cei care ne-au provocat permanent la dezbateri, jocuri si schimburi de idei au fost Vlad si Andrei, doi oameni (sau supra-oameni?) care au facut de fapt in sine evenimentul sa functioneze atat de bine. Nu i-am cunoscut pana acum (si probabil si acum ii cunosc destul de superficial), dar as participa oricand la evenimente in care ei sunt implicati. Niste tipi placuti, care fac totul sa se intample in mod natural. Fiecare are stilul lui, rar mi-a placut atat de mult stilul unui om (barbat, ca la femei descopar mai des chestiuni care mi se pare interesante, dar de alta natura probabil 🙂 ).

Andrei pare genul mai linistit, care vorbeste sincer si in care ai incredere deplina; genul bestfriend, omul pe care te poti baza si cu care ai ce discuta oricand (smart guy). Vlad te captiveaza din start, caci omul este un adevarat actor, fara a-ti da impresia absolut deloc de falsitate: imbina vorbele cu miscarile, comunica mult paraverbal, glumeste mult, cu ironii fine, ce mai, un personaj efervescent, care domina scena in cel mai natural mod cu putinta. Atent la fiecare detaliu, ager, comunica permanent prin mimica, prin fiecare bucatica de corp, dar si prin vorbe destepte. Atat Vlad, cat si Andrei, personaje pline de personalitate, oameni originali, sclipitori, cu care te simti norocos cand faci echipa. Pe scurt, oameni wow, care te impresioneaza cu adevarat. Cel putin pe mine.

Am stat intr-un hotel de 4 stele avand acces la piscina, sauna si jacuzzi si totusi n-am avut timp sa le incerc – asta spune multe despre densitatea evenimentelor la care am participat. O chestie senzationala a fost reprezentata de cele multe ore petrecute in padurea din vecinatate, acolo unde sunt amenajate diverse zone de activitati, parte din Tabara Viata.Un team-building autentic, in padure, cu niste romani – unguri – americani (nationalitatea nu se simte cand zambesti mult si te simti bine cu oameni alaturi) care ne-au facut sa stam ore in sir pe franghii si sa facem pe veverita zburatoare, la 7-8 metri inaltime. M-am confruntat cu temeri masive de-ale mele: frica de inaltime, frica de a gresi si, mai ales, frica de a-i dezamagi pe ceilalti din echipa mea. Culmea, am reusit cu toate, am reusit toti. Nu a mai contactat ca a plouat continuu si, in ultimele doua ore, tremuram la propriu de frig. Momente de neuitat, departe de tehnologie, in natura, intre oameni. Exercitiul pe franghii a fost unul foarte solicitant, dar nu doar fizic, ci mai ales psihic. Ne-a pus mintile la contributie, ne-a facut sa avem incredere unul in altul, sa comunicam ca si cum totul ar depinde de asta.

Spuneam mai sus ca am plecat cu multe intrebari noi. In primul rand, m-am intrebat in unele momente daca, in diverse scrieri ale mele, involuntar, nu am avut cumva discurs instigator la ura. Asta in conditiile in care ma consider mereu extrem de deschis, liber, intelegator, permisiv, tolerant. Si totusi, fara sa vrem, cadem poate uneori in capcane si stereotipuri pe care ni le pregateste chiar societatea in care traim, societatea pe care o cladim si noi mai departe, din inertie, la fel de imperfecta. Oricum, mereu mi-a placut sa scriu de bine, sa vad lucrurile frumoase din jurul nostru, sa laud, sa apreciez. Am vazut acum niste proiecte interesante derulate de ONG-uri si o sa incerc sa aloc si mai mult timp sprijinirii acestora, pe diverse planuri pe care pot actiona. Visez si sa ma implic direct, sa ajut si altfel decat prin scrieri, strategii, comunicare.