Retail modern în mediul rural: 10 ani de la deschiderea primelor magazine Profi

Retail modern în mediul rural: 10 ani de la deschiderea primelor magazine Profi

În 2015, Profi a făcut un pas curajos, deschizând primele magazine Profi LOCO în zone rurale, acolo unde nimeni altcineva nu îndrăznise să aducă retailul modern într-un un format dedicat unor astfel de zone. Atunci, mulți se îndoiau că un supermarket ar putea funcționa într-un sat, dar Profi a crezut în oamenii de la țară și a investit în viitorul lor. Intre timp, acest format a evoluat constant, devenind sinonim cu comerțul modern conectat la realitățile satului românesc și ale zonelor extraurbane în general.

„Prin câteva magazine experimentale am testat îndelung acest concept până când am reușit să identificăm cel mai potrivit format de comerț care să contribuie la îmbunătățirea vieții localnicilor de la sat” își amintește Călin Costinaș, director general adjunct Profi. “Așa a luat naștere formatul LOCO și, odată ce am acumulat certitudinile necesare, am pornit în forță”.

Primele 11 unități Profi LOCO au fost inaugurate în Panticeu și Aghireșu Fabrici (județul Cluj), Matca (Galați), Odobești (Vrancea), Bălan (Harghita), Ținca (Bihor), Segarcea (Dolj), Miercurea Nirajului (Mureș), Lovrin și Gătaia (Timiș) și Anina (Caraș Severin).

Noile magazine ofereau un sortiment adaptat specificului rural – aproximativ 2.500 de produse, incluzând unelte, articole de grădină, menaj, textile și sticlărie, dar cu o selecție mai redusă de lactate, legume și fructe – produse pe care în mod tradițional localnicii și le procură din propriile lor gospodării. De atunci, gama de produse a fost permanent adaptată la nevoile reale ale localnicilor.

“Zece ani de Profi LOCO înseamnă zece ani de curaj și încredere în potențialul rural al României,” afirma Sergiu Sgarbură, Director Operational Format – LOCO. Astăzi, Profi LOCO este prezent în peste 640 de comunități, oferind locuri de muncă stabile, acces la produse esențiale la prețuri corecte și oportunități de dezvoltare profesională pentru mii de oameni. Am reușit să schimbăm modul în care se face comerțul în mediul rural, oferind nu doar produse, ci și o legătură reală cu comunitățile noastre. Impactul nostru se măsoară în zâmbetele clienților și în poveștile de succes ale angajaților care au crescut alături de Profi. Profi LOCO nu doar că a adus modernizarea în sat, dar a devenit o parte integrantă din viața cotidiană a localnicilor. Privim cu încredere către viitor, conștienți că fiecare pas pe care îl facem aduce mai aproape România rurală de modernitate, fără a renunța la valorile sale autentice.”

Începutul nu a fost ușor. Unii dintre colegii de la acea vreme încă își mai amintesc momente ca acela când, aflând că la Profi se fac angajari, înainte de a ajunge în sala de interviu, un sătean și-a legat vaca de gard, lângă intrare.

Dincolo de stabilitatea pe care o oferă, aceste magazine incurajează evoluția profesională. Cristina Bota, din Turț, își câștiga frumos existența creând modele de broderii cu mărgele pentru portul popular din zonă înainte de a se angaja la Profi chiar în acel an, 2015. “Prima functie pe care am avut-o a fost de casier, funcție care o îndrăgesc și în momentul de față deoarece îmi place să socializez cu clienții, să le ofer promoțiile magazinului și toate avantajele pe care le au dacă aleg să fie clienții noștri.” De atunci, ea a evoluat ca șefă de tură, apoi șefă de magazin, iar de anul trecut a devenit Partener Profi, conducându-și practic propriul magazin și echipa pe care și-a format-o în timp, echipă de care este foarte mândră și atașată (foto). Iar exemplul său nu este nici pe departe singular.

Pentru cumpărături acum localnicii nu mai trebuie să meargă la oraș, iar ce înseamnă Profi LOCO ne spun chiar ei. “Numele meu este PASCA IOAN și sunt locuitor al Comunei TURȚ. Părerea mea despre magazinul PROFI care s-a deschis în comuna noastră este una foarte bună, mai ales că este primul Supermarket deschis la noi. Ne place că este un magazin mare, aerisit, în care găsim o mare parte din produsele de care noi avem nevoie; este un magazin frumos, curat și cu un personal foarte amabil cu toți clientii, plus că au promoții foarte bune. Este un avantaj foarte mare pentru noi locuitorii, că îl avem aproape.”

În prezent, Profi nu mai este doar o rețea de magazine, este un actor social activ în comunitățile rurale. Formatul LOCO contribuie constant la apropierea serviciilor moderne de consum de locurile în care se trăiește poate mai simplu, dar cu multe valori autentice. Aniversarea a 10 ani de Profi LOCO este, în primul rând, o celebrare a oamenilor, a clienților și a angajaților fără de care această poveste nu ar fi fost atât de autentică și durabilă.

Prin numărul angajaților celor mai bine de 1.700 de magazine proprii și partenere din peste 890 de localități urbane și rurale, Profi, parte din grupul Ahold Delhaize, este în topul angajatorilor privați din România. PROFI SUPER, PROFI GO și PROFI LOCO, formatele de magazin ale rețelei, au o gamă de 5.000 de produse apreciate de cei peste 1,6 milioane de clienți care zilnic își fac aici cumpărăturile. Mai bine de 94% dintre aceste produse provin de la parteneri din România.