Pentru ca cele mai multe veri ma prind in mare parte din timp prin Constanta, merg destul de des prin statiunile de pe litoralul romanesc, cam in fiecare an. Este adevarat, nu merg in toate in fiecare vara, insa se poate spune ca le-am vizitat pe toate de multe ori de-a lungul anilor. Se vad schimbari in timp, dar nu toate sunt in bine. Personal, nu am o parere foarte buna despre statiunile romanesti de la Marea Neagra, cel mai mult imi plac Vama Veche si 2 Mai (care nici nu stiu daca se pot numi statiuni). Imi place sa merg cat mai des si prin Mangalia, dar si prin Neptun – Olimp si Costinesti. Eforie Nord imi trezeste multe amintiri din copilarie (mergeam des aici cu parintii) si este si foarte aproape de Constanta, in rest nu as spune totusi ca sunt fan si asta din cauza atmosferei foarte… balcanice.
Mamaia este, fara indoiala, “vedeta” printre statiuni. Aici vin cei mai multi turisti, inclusiv destul de multi straini. Este practic lipita de Constanta, poate fi considerata un cartier de vacanta si distractie. Ai destul de multe forme de divertisment, indiferent daca esti adult sau copil. Telegondola este o atractie speciala (am mers cu cea din Sinaia, culmea este ca nu am mers niciodata cu cea din Mamaia…). Plaja este lunga si destul de lata in anumite zone, placut amenajata, chiar daca in general este cu plata. Totul este cam scump si in multe locuri duce spre kitsch.
Sunt multe evenimente, si ele discutabile ca si calitate. Galagie multa, muzica pe plaja. Radio Vacanta, destul de enervant. Mult marketing, mult comercial, vedete si lume fel de fel. Mamaia este o adunatura de stiluri cu pretentii de wow. Merita vazut, dar personal nu as sta aici in vacanta. Te poti caza in multe locuri, de exemplu poti rezerva online la Hotel Bicaz din Mamaia sau la multe alte unitati turistice. Preturi variate, inclusiv pentru cei dispusi sa plateasca luxul de 5 stele la Hotel Vega. In sezon maxim, preturile ating cote incredibil de mari. Daca ajungi in Mamaia, ar merita sa faci o plimbare pe lac cu vaporasul pana la Insula Ovidiu. Oricum, si pe mare te poti plimba sau poti incerca sporturi extreme.
Cele mai ieftine statiuni sunt probabil “Eforiile”, adica Eforie Nord si Eforie Sud. Poti avea aici vacante low cost, dar in iulie si august ai parte (in Eforie Nord) de aglomeratie si de lume nu tocmai linistita. Multe manele, multi comercianti pe plaja, mai multa galagie decat in Mamaia, mai ales seara. Eforie Sud nu s-a schimbat mai deloc de-a lungul timpului, risti sa te plictisesti, dar poti gasi mai multa liniste decat in Eforie Nord. In ambele statiuni ai la dispozitie cazare ieftina oricand, poti face rezervari online la Hotel Vera din Eforie Nord sau poate chiar la Hotel Europa, daca iti permiti sa platesti pentru unitatea de top din zona. Vacante placute la plaja se pot planifica mai degraba in Neptun, Olimp sau Mangalia. Gasesti usor preturi bune la camere la Hotel Sara din Neptun sau la alte unitati prezente in ofertele agentiilor de turism.