Love is in the air – a inceput marketingul de Valentine`s Day, iubiti mult si cheltuiti (si mai) mult

Cum, nu simtiti? Inspirati adanc, e iar perioada aceea din an. Love is in the air, chiar daca poate sunteti raciti si aveti nasul infundat. Cum s-a scurs ianuarie, gata magazinele au inceput sa presara prin vitrine inimioare rosii. Pe internet, la televizor… reclame cu multa dragoste. Brusc, ne iubim mult. Brusc, toata lumea iubeste… o lume perfecta. Gata cu zapada, gata cu accidentele aviatice, gata cu problemele. Este luna iubirii, pretextul de sezon pentru vanzari accelerate. Foarte frumos, retailerii abia asteapta, la fel si lumea publicitatii.

i love milka

Daca nu se poate Craciun fara Stefan Hrusca si Stefan Banica Jr., nu se poate Valentine`s Day (si Dragobete, ca mai nou o dam si pe de-astea romanesti, ca este mai cool) fara I love Milka si reclamele lor despre ce frumos este sa-ti daruiesti inima (de ciocolata). Mai conteaza ca ii dai iubitei / iubitului ciocolata de foarte proasta calitate, cu un procent de masa de cacao sub standardul de ciocolata adevarata? Deloc.

Ciocolata cumparata in forma de inima – bifat! Vreo inima rosie si ceva flori – bifat! Alte lucruri pe care si le doreste si brusc e motiv de shopping – bifat! Iubire nepretuita – bifat! Bani cheltuiti – bifat! Nici nu va imaginati ce frumoase sunt aceste sarbatori pentru companii – lumea nu numai ca isi cheltuieste banii, dar o face cu mare bucurie! Ideal, sublim, desavarsit. Fara astfel de ocazii, lumea ar fi mai trista si rezultatele corporatiilor mai sarace.

bancomat aventura millennium bankDe dimineata si pana acum, au dat de mine mai multe promotii cu iubire inclusa. Am aflat ca si Kaufland sarbatoreste Valentine`s Day (m-au invitat pe email la un concurs unde tot ce trebuie sa faci este sa le dai datele personale), ba chiar si Millennium Bank. Campania acestora din urma merita cateva cuvinte in plus, caci nu toata ziua ii arde unei banci de iubeala: fac un concurs pe Facebook, pe pagina lor www.facebook.com/MillenniumBankRomania – “Scrie in comentarii o declaratie de dragoste care sa contina cele doua cuvinte din imagine si da-i tag in comentariu jumatatii tale!”. Cele doua cuvinte sunt Bancomat si Aventura. Dragut. Parca nici nu mai conteaza ca au premii nu prea atractive, bune si alea.

Vor fi multe concursuri luna aceasta si multe promotii in magazine. Mergeti in special in Carrefour, Cora, Auchan si real (daca mai aveti real), veti fi abordat de multi promoteri pe la raft (promoterite pline de iubire, ce va vor convinge sa cumparati niste produse bune de tot). La fel si in mall-uri, caci si hainele va iubesc, nu uitati asta!

Si, mai important, nu uitati ca luna asta este cu iubeala, multa iubeala. Luna viitoare este cu flori si martisoare si recunostinta pentru femei, in aprilie e cu Pastele… ianuarie n-a fost cu nimic, de-aia a fost asa plictisitor si gri, nu-i asa? Sau pentru ca am revenit cu totii la munca, am aruncat brazi (eu nu, ca am ecologic), am strans decoratiuni si globulete… ramane un mister. Cum spunea Mircea Radu pe vremea cand era celebru, “Iubiti-va mult!” – si cumparati mult, mi se sopteste de prin reclame…